Chiar daca titlul “miroase” a capriciu exaltat si categoric de adolescent, ma vad nevoit, in sensul unei constrangeri fericite, sa recunosc ca pentru mine acesta este adevarul. In plus, sunt trecut serios de 16 ani…cel putin asta constat de fiecare data cand imi recit CNP-ul. Sunt multi oameni care dau bani grei pe terapii in care incearca sa impace copilul si adolecentul din ei cu rigorile vietii adulte pe care o duc. In cazul meu, planorismul face asta in mod spontan, in sensul ca responsabilizeaza adolescentul din mine si energizeaza adultul cu job si rate la banca. In zbor planorul ma determina fara efort sa fiu ATENT, TOTAL PREZENT si RESPONSABIL. Este o alta stare decat cea din viata de zi cu zi. Pentru un timp, cateva minute sau cateva ore, sunt un individ care exercita un control sporit asupra vietii sale. Si asta imi da un sentiment de implinire extraordinar, care dainuie cu mine o perioada, chiar si dupa ce am aterizat. In aer se petrece ceva care nu poate fi descris in cuvinte: uimire, umilinta in fata puterii naturii, putin curaj, frica, dorinta de autodepasire, satisfactie, incordare. Daca voi puteti sa dati un nume la toate acestea, va rog sa-mi spuneti. Eu nu pot…si sunt fericit ca nu pot. Si mai sunt fericit pentru ca, dupa ce planorul se opreste pe sol si deschid cupola, culorile imi par mai vii, sunetele mai clare, oamenii mai prietenosi si problemele… mai putin “problematice”. Pentru toate acestea, eu cred ca planorul este a 8-a minune a lumii!